BOLI DE PIELE
12.DISCROMII
Discromia consta intr-o modificare a culorii pielii datorita unui exces
sau unei lipse de pigment. Cand pigmentatia este exagerata se produce o hipercromie,
pe cand lipsa sau diminuare producerii pigmenului realizeaza acromia sau
hipocromia.
In hipercromie, culoarea pielii variaza de la galben mai deschis la
galben-brun pana la negru. Suprafetele atinse de hipercromie pot fi
circumscrise, constituind petele pigmentare, sau difuze cand poarta numele
de melanodermii.
in acromii sau hipocromii zonele modificate apar mai deschise sau chiar
complet decolorate. Manifestarile de acest ordin, denumite leucodermii, pot
fi dobandite sau congenitale. Cele din prima categorie iau nastere in urma
unui proces patologic local. Acromia congenitala se prezinta sub doua forme
:una generalizata, constituind albinismul, si alta partiala, limitata la o
anumita suprafata a tegumentului, sub aspectul unor mici pete albe ca in
nevii acromici, corespunzand unui treitoriu nervos.
Discromiile sunt datorate tulburarilor de formare a pigmenului
normal-melanina. Cauzele care stau la baza acestor tulburari sunt numeroase
si variate. Acestea intervin fie direct, local, cum este cazul diferitilor
iritanti externi(agenti fizici, chimici, mecanici), fie indirect, ca o
consecinta a unor stari generale ca diverse infectii, intoxicatii,
tulburari de metabolism, endocrine, nervoase, etc.
VITILOGO
Vitiligo este o discromie dobandita, aparand totdeauna in mod primitiv,
adica fara sa fi fost precedata de vreun proces patologic local.
Manifestarile se traduc prin pete albe de forma neregulata si inconjurate
de o zona de hiperpigmentatie.
Discromia se instaleaza mai frecvent intre 10 si 30 de ani. Se pare ca
sexul feminin este mai atins. Petele evolueaza pe nesimtite, de regula nu
sunt insotite de nici un simptom subiectiv, uneori insa aparitia lor este
precedata de o eruptie usor congestiva si pruriginoasa. Pot sa se dezvolte
pe orice regiune a suprafetei corpului; partile descoperite insa, fata,
gatul, dosul mainilor, antebratele si tegumentele organelor genitale sunt
locurile unde apar mai frecvent.
Tegumentele afectate au un aspect caracteristic: insule de culoare alba,
de forma circulara sau policiclica, inconjurate la periferia lor e o zona
intens pigmentata. Culoare bruna se degradeaza pe masura ce se departeaza
de centrul alb, pana se confunda cu pielea sanatoasa. In aria suprafetelor
acromice raman uneori insule hiperpigmentate, de diferite marimi.
O data aparute elementele se extind din ce in ce, cu un mers mai rapid
sau mai lent, in timp ce apar leziuni noi si pe alte locuri. Evolutia unui
vitiligo se face fara nici o regula, petele raman stationare ani de zile,
alteori mersul este rapid, petele se extind, sfarsind prin a decolora cea
mai mare parte a corpului.
Dupa aspectul, sediul si intinderea petelor se pot intalni mai multe
forme clinice de vitiligo:
-Vitiligo punctat:pe suprafata hipercromica sunt raspandite mici pete
acromice; in vitiligo pestrit se vad mici insule pigmentare asezate in
zonele decolorate.
-Vitiligo universal:acromia s-a extins pe toata suprafata
corpului.
-Vitiligo perinevic: nevii pigmentati sunt inconjurati de o zona
acromica.
-Vitilogo de pe pielea capului e reprezentat prin suvite de par
alb.
Toate tratamentele generale nu dau decat exceptional oarecare rezultate.
De asemenea, tratamentele locale nu dau repigmentari omogene si
durabile.
|